Eram doi straini..
Cu sentimente straine
Ce ni le purtam
Fara a sti daca e sau nu bine
Incercari noi , puse cap la cap
Intr-un labirint de sentimente nesecat
Observam lent cum timpul trece
Ma protejai de toti cu o armura rece
Ma protejai de rautatea celor din jur
Care in timp se transforma in scrum
In scrum de amintiri poate
Legate de stalpul melanconiei neasteptate
Luptam cu orice pentru a fi mai bine
Pentru a spune ca nu mai exista destine
Ma imbratisai si totul era perfect
O fractiune de secunda rupta dintr-un vis defect
Aveam in minte un razboi
Un razboi fara capat limitat de cuvinte
Undeva pe o luna trista ce usor se stinge
Stele infrante ce cred ca vor invinge
Si vor ajunge sa vada candva cum ninge
Era greu de inteles ce simteau atunci
Se plimbau singuri pe un covor de scoici
Priveau spre cerul ascuns in soapte
Inspre stelele ce pareau atat de departe
Era atat de bine , era atat de iubitor
Se simteau imbratisati de un aer linistitor
Vroiau sa ajunga la capitolul urmator
Era greu , dar li se parea mult prea usor
Deja intrase in jocul sufletului orb
In fardul propriu-zis al zgomotului gol
Erau inconjurati de vorbe ambalate in sclipici
Pe langa toti , ei pareau atat de mici
Nu mai suportam sa te vad murind
Trebuia sa fac orice pentru a te vedea din nou zambind
Aveam vise ciudate in care ma chema
Dar era prea tarziu pentru a incerca ceva
Eram la capatul prapastiei nesfarsite
Zambeam crezand ca va fi mai bine
Cadeam in gol si nimanui nu-i pasa
Asteptam aceea mana care ma va salva
O mana ce ma va scoate din acea valtoare
Si o singura amintire mangaietoare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu